Treceți la conținutul principal

Postări

Miercuri, 7 septembrie 2011

           Răscolind fotografii vechi și scrisori îngălbenite de trecerea timpului pe care literele scrijelite lăsau șanțuri adânci, mi-am amintit de vacanțele de vară petrecute la bunici, la Uda. Rândurile așternute cu grijă pe hârtie de către bunicul meu, Ion, povesteau cu amănunte deloc sofisticate, dar simple, firești, viața mea din zilele cu arșiță și miros de tei, de pe vremea când nu știam că sunt și existam fără să îmi dau seama.             Scrisorile acestea erau pentru mama. Și ea le savurase cu aceeași frenezie atunci când le primise, așa cum o făceam eu acum, după atâția ani, descoperindu-le. Citeam pe nerăsuflate înlănțuirea de litere ușor arcuite care îmi descriau faptele, vorbele, cugetările. Cuvintele se înșiruiau ordonat pe dreptunghiurile cu colțuri rotunjite, anticipându-mi amintirile.             Oare când toate aceste lucruri deveniseră parte din mine? Nu îmi amintesc când am simțit prima dată aroma îmbietoare și plină de dulceață a florilor de tei. Nu știu c
Postări recente

Tratament Eveline 8 in 1 Silver Shine review

Încă din clasa a 7-a am acordat o atenție specială unghiilor , atât în ceea ce privește lungimea și forma, cât și a ojelor și tratamentelor pe care le-am folosit. Am descoperit întâmplător acest tratament pentru unghii sub formă de lac într-un magazin obișnuit și nu aveam așteptări prea mari de la el. În general, produsele de acest fel au efect doar atât timp cât sunt în contact cu unghia, iar imediat după ce încetezi să le mai folosești, vechile probleme revin. Cu toate acestea, nu a fost deloc o dezamăgire . A costat 13 lei și îl găsiți în diverse magazine și supermarket-uri. De asemenea îl puteți comanda și online pentru o sumă între 13 și 16 lei.  Ce promite? 8 in 1 Total Action Silver Shine de la Eveline Cosmetics este un lac de unghii-tratament ce conține particule fine de argint și promite să trateze, combată și prevină cele mai frecvente 8 probleme ale unghiilor și anume: 1. Unghii distruse 2. Unghii despicate 3. Unghii subțiri și slabe 4. Ungh

România frumoasă!

Dacă sunteți în căutarea unui loc unde să vă petreceți vacanța de vară pe ultima sută de metri sau pur și simplu vă doriți o mică escapadă înainte ca sezonul estival să se încheie, vă invit să citiți acest articol în care vă voi prezenta o Românie frumoasă cu locuri mai mult sau mai puțin cunoscute. Vă propun două circuite prin țară , experiențe tonice, locuri superbe de vizitat, o mini-vacanță cu bani puțini pe care o puteți face chiar și într-un weekend prelungit. Aveți nevoie doar de o mașină și spirit de aventură. Primul itinerariu pe care vi-l propun începe din PITEȘTI ( de altfel, orașul meu natal și destinația finală a circuitului) și continuă spre CRAIOVA, județul Dolj, un oraș care mi-a lăsat o primă impresie foarte frumoasă. Este un oraș îngrijit și curat, de dimensiuni considerabile, care are un centru vechi demn de luat în seamă. Acest bătrânel simpatic aștepta porumbeii înfometați pentru a le da mâncare. Am observat în drumul meu astfel de statui în mai multe or